Ce provoaca astmul?

Astmul bronşic apare la indivizi cu un determinism genetic, sub influenţa unor factori din mediu (infecţii, alergeni, poluarea atmosferei, fumat) cu instalarea inflamaţiei bronhiilor cu răspuns bronhoconstrictiv exagerat la factori fizici, chimici, infecţioşi. Persistenţa procesului inflamator conduce la edem al peretelui, hipersecreţie de mucus şi în final remodelarea căilor aeriene respiratorii cu modificări structurale ireversibile şi scăderea progresivă a funcţiei pulmonare.

Factori declanşatori ai exacerbării:

• infectii ale cailor aeriene inferioare (virusuri, fungi);
• alergeni din mediul intern si extern;
• fumatul activ si pasiv;
• aerul rece;
• exercitiul fizic;
• emotii, stress;
• iritanti chimici (vopsea), spray;
• poluarea atmosferei (ozon, oxizi de azot);
• rinite, sinuzite, reflux gastroesofagian.

Cum se manifestă astmul?

Simptomele astmului la copil sunt:

• tuse agravată, mai ales noaptea;
• respiraţie şuierătoare, repetată;
• dificultăţi respiratorii repetate;
• senzaţie de constricţie toracică.

Exacerbările de astm (crizele) sunt episoadele unei creşteri progresive de lipsă de aer, tuse, respiraţie şuierătoare sau constricţie toracică ori combinaţie a acestor simptome. Crizele de astm sunt episodice, dar inflamarea cronică a căilor respiratorii există în permanenţă. Crizele pot fi de severitate diferită. Crizele uşoare pot fi tratate la domiciliu, iar crizele medii sau severe necesită internare în spital.
Criza este considerată severă când: pacientul are senzaţia de sufocare, este aplecat în faţă, este agitat, ameţit sau confuz, evită să răspundă la întrebări, bebeluşii nu se mai hrănesc, pulsul este mai mare de 120/minut, respiraţia este rapidă (mai mult de 30/minut), respiraţia şuierătoare este zgomotoasă sau lipseşte, pacientul este extenuat.
Între crize copilul poate fi asimptomatic sau are simptomatologie minimă.

Cum se pune diagnosticul?

Pentru diagnostic sunt necesare următoarele investigaţii:

• hemograma;
• examen spută;
• dozare IgE total şi specific;
• teste cutanate;
• radiografie pulmonară;
• testele funcţionale respiratorii se pot efectua la copilul care cooperează în vârstă de peste 6 ani.

Pentru aprecierea severităţii astmului bronşic se folosesc o serie de date legate de numărul de crize, utilizarea medicaţiei, limitarea activităţii care ne ajută în stabilirea terapiei în perioada intercritică. Astfel avem astm intermitent (nu avem proces inflamator) şi persistent (cu proces inflamator prezent). Astmul persistent este uşor, mediu şi  sever. Forma persistentă necesită tratament antiinflamator.
Este foarte important a nu subevalua severitatea astmului (importanţa probelor funcţionale respiratorii) şi a efectua tratament în concordanţă cu forma clinică.

Ce este de făcut?

Măsuri igienice
Astmul fiind de cele mai multe ori o boală alergică, pacientul trebuie să evite pe cât posibil să inhaleze particulele care-i declanşează criza. Cum de cele mai multe ori este imposibil de identificat ce anume provoacă criza, se recomandă unele măsuri generale:

• camera de dormit a copilului astmatic trebuie să fie curată: să nu aibă praf sau lucruri care reţin praful (covoare, biblioteci, perdele, pături), să se aspire praful (de către altcineva decât bolnavul), inclusiv de pe pereţi. Perna, plapuma şi salteaua trebuie să fie din materiale sintetice (nu lână sau puf). Se va spăla săptămânal lenjeria de pat a copilului;
• se vor îndepărta animalele din casă sau cel puţin din dormitor;
• peştii din acvariu pot face rău indirect, prin puricii cu care sunt hrăniţi, care pot fi inhalaţi când sunt presăraţi deasupra apei;
• gândacii de casă reprezintă o altă sursă de alergeni. Se va face curăţenie des, se vor prefera otrăvuri granule, acid boric în locul insecticidelor spray;
• trebuie evitate plantele de apartament, mai ales cele cu flori, dar şi cele care întreţin mucegai pe pământ sau ghiveci.Violetele de Parma par să fie printre cele mai alergizante plante;
• se va reduce umiditatea din casă şi se va curăţa orice zonă de mucegai;
• fumul de ţigară este principalul factor iritant din casă şi poate precipita apariţia simptomelor la copii şi adulţi. Fumatul matern este factor de risc pentru apariţia astmului la copil;
• nu se vor administra betablocante sau antiinflamatorii nesteroidiene în cazul în care aceste medicamente provoacă simptome de astm.

Cum tratăm astmul?

Astmul bronşic este bine controlat atunci când pacientul nu are manifestări clinice pe o perioadă lungă de timp, nu are simptomatologie dimineaţa sau nocturnă, activitatea cotidiană este normală, utilizează puţin sau deloc medicaţia, funcţia pulmonară este în parametrii optimi.
Tratamentul astmului la copil va ţine cont de particularităţile legate de vârstă, de posibilităţile de identificare şi reducerea riscurilor la expunere, de educaţie (părinţi, copil), de comorbidităţi, dificultăţile de diagnostic la vârstă mică, de tratamentul în criză şi intercritic. Principii de tratament medicamentos:

• Două tipuri de medicaţie ajută în controlul astmului:
  - medicamente care controlează astmul, adică previn simptomele şi crizele;
  - medicamente ce ameliorează rapid, administrate pentru criză.
• Medicamente folosite în tratamentul astmului la copil sunt:
  - Bronhodilatatoare Beta 2 agonişti: Salbutamol şi Terbutalină;
  - Bronhodilatatoare anticolinergice: Ipratropium Bromid;
  - Preventiv/profilactic: Budesonid;
  - Steroizi inhalatori: Beclometazonă şi Fluticazonă;
  - Bronhodilatatoare beta 2 cu durata lungă de acţiune: Formoterol şi Teofilină;
  - Inhibitori de leucotriene: Montelukast(Singulair);
  - Steroizi: Prednison, Dexametazonă.
• Administrarea medicaţiei se realizează sub forma de aerosoli, spray sau pudră (disk, turbuhaler copil peste 5 ani), injectabil sau pe cale orală;
• Medicaţia cu rol profilactic (între crize) este reprezentată de corticosteroizi inhalatori(doza adaptată nivelului de severitate) care se administrează simplu sau în asociere cu medicaţie beta2 cu acţiune de lungă durată, montelukast, teofilină cu eliberare lentă. Doza şi durata tratamentului se stabilesc de către medic în funcţie de forma clinică;
• Tratamentul exacerbărilor (crizelor) de astm bronşic. Important este a cunoaşte criza de astm şi gravitatea crizelor cu risc crescut şi necesitatea orientării bolnavului către spital dacă este un atac sever, care nu a răspuns la medicaţia bronhodilatatoare, noncompliant sau s-a agravat.
  Medicamentele folosite sunt:
  - Bronhodilatatoare : beta2 agonişti cu acţiune de scurtă durată (salbutamol) sau în asociere cu Ipratroprium Bromid;
  - Corticosteroizi oral, injectabil se introduc în crizele moderate sau severe pentru reversia inflamaţiei şi ameliorare rapidă;
  - Oxigen (se administrează în cazurile cu hipoxemie arterială);
  - Teofilina se administrează la cei care nu răspund la tratamentul inhalator. În situaţii extreme se transferă pacientul în serviciul de Terapie Intensivă unde se poate ajunge chiar la intubaţie.